
“Nu m-a deranjat deloc, fiindcă sunt două posturi cu care sunt obişnuit de foarte mult timp, sunt două posturi pe care le stăpânesc. Am început la juniori ca fundaş, însă am fost apoi folosit şi în centrul liniei mediane, deci nu pot să mă plâng că ar fi ceva nou pentru mine. De exemplu, sezonul trecut, Nicolo Napoli m-a încercat mereu la închidere, m-a pregătit oarecum mai mult pentru acea poziţie, însă oricând pot coborî în defensivă. Am avut meciuri în care am fost mândru de felul în care am jucat, dar şi meciuri în care nu mi-a ieşit mare lucru. Au fost jocuri bune şi jocuri rele. Ca şi la echipă, a lipsit constanţa”,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu