sâmbătă, 12 decembrie 2009

Eugen Neagoe, demis. Vine Victor Piturca?


"Din retur se va vedea vizunea mea asupra echipei, dar sută la sută, Universitatea va avea un antrenor nou. Nu l-am demis pe Neagoe, dar am ieşit din schemă pentru orice obiectiv, aşa că vom gândi o altă strategie. Chiar dacă nu pierdeam cu Oţelul tot îl schimbam pe Neagoe, pentru că noi trebuia să fim printre primele 5 echipe. Sper ca până de Crăciun să avem un alt antrenor. Cu siguranţă vor pleca 5-6 jucători, sunt şanse mari ca şi Florin Costea să plece, dar nu e sigur. În schimb Trică nu cred că va pleca la ŢSKA Sofia, el trebuie să-şi termine contractul şi să rămână să lucreze în cadrul clubului", a spus Adrian Mititelu la DigiSport, imediat după finalul meciului cu Oţelul Galaţi.

Conducătorul grupării din Bănie consideră că Neagoe a greşit şi tactica în meciul cu Oţelul: "Aşezarea în teren a fost greşită, Mihai Costea trebuia ţinut lângă Dina, degeaba îl ţii în lateral. Neagoe a fost cel mai liber antrenor de când sunt la echipă, dar e un tehnician fără noroc. A vrut să câştige meciul, dar nu i-a reuşit. M-am consultat cu mulţi antrenori şi Mihai Costea e mai util în centru, mai ales în deplasare, pentru că în părţile laterale este un consum mare de energie şi nu mai are prospeţime la finalizare. Am vorbit cu Neagoe şi despre Trică şi i-am spus că, de regulă, e bine să intre în repriza a doua, să dea tot ce are mai bun din el, pentru că încă nu e pregătit cum trebuie".

Finanţatorul alb-albaştrilor a explicat cauzele pentru care Universitatea Craiova a acumulat 17 puncte în 17 etape. "Nu contează dacă ai talent. În mare parte am avut ghinion şi cu excepţia meciului de la Cluj, ne-am dominat adversarii şi ne-am creat cel puţin 7-8 ocazii de gol la fiecare partidă. A contat lipsa unor jucători maturi şi foarte importanţi în angrenajul echipei, fotbalişti ca Baird, care crea spaţii pentru ceilalţi, Dilevski, Dănănae, Găman, care a avut o formă proastă încă din vară, Mitchell, care a revenit după 8 luni. Accidentările vin după o pregătire proastă, pentru că dacă nu te antrenezi bine eşti predispus la asta", a conchis Mititelu.

Oţelul Galaţi a învins, sâmbătă, pe Universitatea Craiova, scor 1-0, şi a obţinut astfel cea de-a şasea victorie în ediţia 2009-2010 a Ligii I.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu