miercuri, 16 decembrie 2009

Jackie Nicolae şi Mihai Roman, premierele Universităţii în acest tur de campionat


La Universitatea Craiova s-au consemnat, în turul acestei ediţii de campionat, alte două debuturi. Primul jucător care a îmbrăcat oficial tricoul alb-albastru a fost mijlocaşul Jackie Nicolae.
În vârstă de 18 ani, tânărul jucător a debutat în Liga I în partida cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, din etapa a III-a. Nicolae l-a înlocuit pe australianul Baird, în minutul 82, iar la finalul partidei a precizat.
“Mă bucur că am învins şi, după aceea, că am debutat şi eu. Nu mă aşteptam să intru, dar vreau ca, de fiecare dată când sunt folosit, să joc cât mai bine. Nu am avut emoţii, am jucat în pregătire foarte mult şi eram obişnuit cu cei din echipă. Acum depinde numai de mine, dacă voi mai avea posibilitatea să joc.”
Al doilea debutant a fost tânărul atacant Mihai Roman. În vârstă de 17 ani, Roman a jucat în primul joc oficial în Liga I, pentru Universitatea, în partida cu Oţelul Galaţi, din ultima rundă a turului acestei ediţii de campionat.
Eugen Neagoe l-a trimis în teren pe tânărul atacant în minutul 82 al întâlnirii, meci în care a avut şansa de a înscrie golul egalizator, în minutul 90, juniorul ratând o minge trimisă perfect de Mihai Costea şi prelungită de Vali Badea.
Roman s-a remarcat în partida amicală de la Severin, cu Drobeta Turnu Severin, când a fost autorul a două goluri, dar şi la echipa a doua a Ştiinţei, Primăvara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu