
“Am trecut prin nişte momente grele. După trei luni şi o săptămână petrecute acolo, chiar simţeam nevoia să vin să iau cât de cât o pauză, pentru am încărca forţele. Sper să mă duc iar în Olanda şi să continui aceeaşi recuperare şi să meargă la fel de bine.
Am plecat în cârje şi am venit pe propriile mele picioare. A fost o perioadă grea. Sincer să fiu, la început, ca la orice operaţie, sunt momente dificile, dar după aproximativ o lună şi jumătate am început să-mi revin, iar recuperarea decurge foarte bine. Este totul OK în acest moment.
Revenirea mea pe teren depinde în mare parte de perioada de pregătire de recuperare. M-a examinat şi domnul doctor Stamatescu, de la noi de la club şi a zis că acum piciorul arată foarte bine.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu