“După toate problemele pe care le-am avut în prima partidă, suntem bucuroşi că urmează un al doilea meci. Sper ca, de data aceasta, fotbalul să decidă rezultatul final al meciului. Avem nevoie de un rezultat bun, jucătorii sunt pregătiţi să facă un rezultat bun. Trebuie să uităm ce a fost şi mai avem 16 meciuri de jucat pentru a obţine cât mai multe puncte cu putinţă. Gaz Metan nu este o echipă rea, are jucători buni, dar am convingerea că vom scoate un rezultat bun. Sper că fanii noştri din Severin nu vor susţine la fel ca aceia din Craiova şi ne vor da imboldul necesar pentru a face un joc excelent. Un rezultat bun este o victorie.După meciul cu Dinamo, timp de două zile am rămas uluit de ceea ce s-a întâmplat, am învăţat că numai prin fotbal poţi să câştigi în România. Însă trebuie să facem tot posibilul ca la meciul cu Gaz Metan şi, nu numai, dacă este nevoie, să dăm cu un gol mai mult. Personal, nu aş fi fericit dacă aş câştiga un meci în asemenea manieră. Am văzut că aceia de la Dinamo s-au bucurat foarte mult, e problema lor.
Vrem să privim spre viitor, iar ce s-a întâmplat la meciul cu Dinamo şi faptul că nu ni s-a acordat un penalti şi greşelile de arbitraj care au fost trebuie să ne motiveze pentru a obţine un rezultat bun de acum înainte. Trebuie să găsim motivaţia necesară chiar şi din astfel de decizii pentru a ne monta şi a da un gol în plus şi a câştiga chiar şi împotriva acestor hotărâri bizare ale arbitrilor.
Astfel de greşeli nu există nici în Olanda, nici în Anglia, iar din punctul meu de vedere nu este o greşeală. Singura întrebare care s-ar pune în Olanda sau Anglia ar fi ce culoare are cartonaşul, galben sau roşu.
Trebuie să facem tot posibilul să dăm chiar şi cu un gol mai mult pentru a câştiga şi să sperăm că astfel de arbitraje ne vor ocoli de acum înainte. Schimbarea lui Paunovic a fost una tactică, nu medicală. A venit foarte târziu şi el, şi Iliev şi nu au avut foarte mult timp la dispoziţie ca să se adapteze echipei şi relaţiilor de joc. În ceea ce-l priveşte pe Iliev, sunt foarte mulţumit, de altfel a jucat 90 de minute.
Consider că suntem pregătiţi din punct de vedere fizic, să nu uităm că am jucat pe un teren foarte prost la Dinamo, iar Trică poate să confirme. Sper că oamenii din Severin vor susţine echipa ca la unele meciuri de pe «Ion Oblemenco», când umpleau stadionul.
Nu ar fi bine din partea mea să vorbesc despre jocul Gazului. Ştiu, i-am văzut, au jucători buni, dar să nu uitaţi că un fotbalist care evoluează astăzi foarte bine, mâine poate să joace prost. Am văzut meciul din tur, Gaz Metan a jucat foarte bine, dar în momentul de faţă noi avem o altă echipă, o altă mentalitate şi sperăm cu un alt rezultat”, a spus Mark Wotte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu