vineri, 5 martie 2010

Ciobotariu: “Craiova şi Pandurii nu merită să joace pentru a se salva de la retrogradare”

“Este un joc foarte important, atât pentru noi, cât şi pentru Universitatea Craiova, având în vedere situaţia din clasament, «orgoliile» care sunt între aceste două echipe. Din punctul nostru de vedere, avem probleme în ceea ce priveşte starea jucătorilor, şi aici mă refer la faptul că avem doi jucători accidentaţi, doi suspendaţi, însă sper să fiu inspirat şi să alcătuiesc cel mai bun 11 pentru a obţine cele trei puncte foarte - foarte importante pentru noi.
Eu mi-aş fi dorit ca acest derbi să se fi jucat pentru locurile superioare, dar asta este situaţia. Eu cred că nici Craiova, nici Pandurii Târgu Jiu nu merită să joace pentru a se salva de la retrogradare, însă asta este situaţia, va fi un meci de care pe care. Este un meci de şase puncte, având în vedere şi situaţia din clasament, Universitatea Craiova are 17 puncte, noi 20. În momentul în care vom reuşi să câştigăm, vom avea şase puncte în faţa lor şi un alt moral”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu