
4 puncte în 5 etape nu era ce aşteptam de la antrenorul Mark Wotte. Mai trist este că Universitatea nu arată nimic din apreciatul şi admiratul stil olandez pe care aşteptam să-l imprime oltenilor. Determinarea şi dorinţa de victorie nu par să compenseze deficienţele tactice şi chiar fizice pe care le prezintă alb-albaştrii. O perioadă de pregătire şi cinci meciuri poate nu sunt de ajuns, iar în iarnă au plecat destui jucători de valoare, însă toate aceste aspecte batavul le cunoştea când a preluat echipa. Cântărind bilanţul şi rundele rămase pentru a-l ameliora, “ne dă cu minus”. Wotte a avut parte de aprecieri în avans, de încredere prematură şi de susţinere necondiţionată, normale, dacă ţinem cont de şcoala din care provine şi în condiţiile în care Universitatea nu avusese parte de un antrenor cu CV în ultimii ani. Ar fi timpul ca batavul să ne arate ceva din ce ştie prin intermediul celor pe care îi pregăteşte zi de zi. Iar dacă ieşirea din zona periculoasă poate fi efectuată doar cu bagheta magică, pe care charismatic o invocă, ne paşte un nou dezastru, la cinci ani distanţă. Frigul din subsol nu mai poate fi atenuat cu declaraţii în română, cât de măgulitoare şi savuroase ar fi ele. Când vedem că Napoli câştigă la Târgu Jiu şi în Giuleşti, depărtându-se treptat de locurile retrogradabile, acolo de unde Ştiinţa nu izbuteşte să se desprindă, ne gândim că nu ne-am mai plictisi de discursul cu “una buona gara” şi “ragazzi hanno fatto bene”. Echipa care domina în sezonul trecut clasamentul mediei de ocazii pe meci s-a transformat într-una care stă la cutie, bubuie mingile, fără a reuşi măcar să contraatace. Au fost greşeli de arbitraj, dar când nu a suferit Ştiinţa din această cauză? Am ratat şi penalti, dar Wotte s-ar putea uita la meciuri în care ratam două asemenea lovituri într-un meci şi câştigam. Olandezul nu este inspirat nici când ne prezintă argumentul tinereţii echipei, cineva trebuie să-i spună cum juca acum doi ani “squadra” lui Napoli la “3.80” cu cvasidebutanţi în teren după un mercato interzis.
Dacă ne raportăm nostalgici mereu la antrenorul italian, este pentru că diferenţa de joc şi rezultate ne îndeamnă. Trasee de joc inspirate din ideile tactice “tradiţionale” olandeze nu am dibuit în evoluţiile juveţilor pe 2010, iar ca pregătire fizică, Wotte ar trebui să ia casetele cu pantele dinaintea amicalelor comandate de Napoli şi Lega.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu