
"La meciul cu Astra, am obţinut o victorie foarte importantă şi pentru situaţia din clasament, dar şi pentru moralul echipei. Acum avem o partidă grea la Vaslui, însă avem două variante: x sau 2. Noi am vrea o victorie, dar niciun egal nu e rău. Ne deplasăm fără Bălace, dar sper că acela care va intra va avea o evoluţie la fel de bună ca a ultimului jucător debutant, Alin Buleică, care a avut o evoluţie entuziasmantă în meciul cu Astra. Recuperarea lui Florin Costea decurge foarte bine. La ultimul control doctorii i-au recomandat mai multe exerciţii. Piciorul lui arată foarte bine. Chiar ieri a fost în Craiova, a fost pe la domnul Adrian Mititelu, dar şi pe la echipă. A vorbit cu colegii lui. Cred că va mai sta cel puţin o lună în România, mai trebuie să facă controale în Capitală, apoi vom vedea unde va merge să se recupereze", a declarat Cristescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu