
“Sunt supărat pe mine. Eu sunt de vină. Nu pot să mă pronunţ în privinţa arbitrajului, pentru că nu am văzut meciul. Am avut foarte mulţi indisponibili. Accidentarea lui Iliev, am jucat din minutul 40 şi ceva în 10. Fără Mihai Costea, fără Gângioveanu. Nu e o înfrângere logică, dar avem unele motive. Fără să fi văzut faza, merg numai pe presupunere şi sunt convins că Tudor a arbitrat în stilul lui caracteristic. Pentru că mă întreb ce faulturi o fi făcut băiatul ăla de a primit două galbene. Antrenorul nu e de vină că am avut ghinion. Toate echipele de la 10 în jos sunt ori la un punct, ori trei. Normal, dacă nu am luat niciun punct de la Alba Iulia este foarte rău pentru noi, dar trebuie să facem în aşa fel să învingem Astra. Este un meci foarte greu. Astra a jucat la rezultat, s-a închis. Eu ştiu filozofia lui Napoli, el s-a gândit la meciul cu Craiova, nu-l interesa meciul cu Vaslui. E un meci în care se vor depăşi pregătirile normale pentru unul de campionat. Napoli vrea să îmi arate că e un mare antrenor şi să facă un meci foarte bun echipa lui. El s-a pregătit special pentru meciul cu noi. Cunoaşte unii dintre jucători, dar îi va fi greu să ghicească cum vom juca, pentru că s-au schimbat multe de atunci şi avem atât de mulţi jucători indisponibili încât probabil nici Wotte nu ştie cum va aborda meciul. Probabil vor fi jucători-surpriză şi ne vom baza pe o determinare mai mare”, a declarat Adrian Mititelu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu