
Antrenorul Mark Wotte şi secundul său Gerard van Ruitenburg au fost suspendaţi pentru o perioadă de 30 de zile, din funcţiile pe care le ocupau la gruparea olteană, din cauza rezultatelor slabe obţinute în retur, informează site-ul oficial al clubului. "Olandezul Mark Wotte nu mai este antrenorul Universităţii Craiova. Acesta, împreună cu secundul său, Gerard van Ruitenburg, au fost suspendaţi din funcţie pentru o perioadă de 30 de zile, în urma rezultatelor slabe obţinute de Universitatea Craiova în acest retur. Pentru finalul de campionat, de pregătirea echipei se vor ocupa Eugen Trică şi George Biţă", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, www.fcuniversitatea.ro. Mijlocaşul Eugen Trică a condus antrenamentul efectuat, luni dimineaţă, de echipa Universitatea Craiova, la şedinţă asistând şi tehnicianul Ilie Balaci.
Antrenorul Mark Wotte a fost îndepărtat de la Unversitatea Craiova deoarece şi-a petrecut seara dinaintea meciului cu Internaţional Curtea-de-Argeş în alt hotel decât cel în care era cazată echipa, împreună cu două tinere şi un apropiat al lui Benone Lazăr, susţin surse din cadrul clubului oltean. Potrivit surselor din cadrul clubului craiovean, conducerea Universităţii a intrat în posesia unor informaţii, dar şi a unor fotografii prin care arată că în seara dinaintea meciului cu Internaţional, Wotte şi unul dintre secunzii săi au fost văzuţi într-un alt hotel decât cel în care era cazat echipa, însoţiţi de un anume Voicu, apropiat al finanţatorului grupării din Curtea-de-Argeş, Benone Lazăr, şi de două tinere. Cei doi au părăsit hotelul târziu, după miezul nopţii.
Adrian Mititelu a explicat ce a cauzat îndepărtarea momentană a lui Mark Wotte de pe banca Ştiinţei: "Nu vreau sa comentez mai mult decît e cazul. Eu nu stau după fundul lui Wotte, nu ştiu ce a făcut el. Ce pot să vă spun este că 100% echipa a ieşit după ora 11 din camere, normal era să iasă mai devreme, la ora 9. Am nişte informaţii şi l-am suspendat momentan. Nu vreau să spun mai multe, e încă angajatul nostru. Sunt dezamăgit de situaţie, eu încă mai cred în el. L-am suspendat pentru că am zis că e mai bine ca el să stea deoparte o perioadă. Toate mi se întîmplă numai mie. Are un CV extraordinar şi uitaţi în ce situaţie ne aflăm acum".
În replică, tehnicianul batav a afirmat că nu a făcut nimic în neregulă şi a mărturisit că jucătorii regretă înlăturarea sa: "Nu e adevărat, e o minciună. Ei vor să mă pună într-o lumină proastă, dar eu nu am făcut aşa ceva nici până acum. Eu am fost foarte serios în pregătirea acestui meci şi sunt foarte supărat şi furios din cauza acestui scenariu. La ora 23 am ieşit să dăm nişte invitaţii, iar după o oră am revenit, am verificat jucătorii şi ne-am culcat şi noi pe la ora 1. Dacă voi pleca, o voi face în condiţii amiabile. Iubesc jucătorii, sunt şi oameni buni aici, dar sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat. Am vorbit cu jucătorii şi erau trişti că am fost suspendat, mi-au zis că sunt supăraţi că nu îi mai antrenez".
Cu Wotte suspendat oficial, Universitatea s-a pregătit ieri-dimineaţă la Complexul Sportiv "Ion Oblemenco", de la ora 11:00, sub îndrumarea cuplului Trică - Biţă, antrenorii care au preluat responsabilităţile pentru meciurile cu Ceahlăul şi CFR Cluj. După încălzire şi un joc-şcoală, Trică şi-a băgat elevii în şedinţă, încercând să-i facă să înţeleagă ce vrea de la ei. Wotte şi ajutoarele sale au rămas acasă, continuând negocierile pentru rezilierea contractului cu Universitatea. Dacă îl demite, Mititelu trebuie să-i dea peste 100.000 de euro lui Mark Wotte, care ar fi trebuit să ducă Ştiinţa în cupele europene şi să înfiinţeze la vară în Bănie o colonie de profesionişti din Ţara Lalelelor. Nici Corneliu Papură nu mai face parte din staff-ul tehnic, acesta demisionând. Partida cu Ceahlăul va cântări mult în economia acestui campionat, dar Ilie Balaci e convins că Ştiinţa nu va mai merge în Liga a II-a: "Duşmanii Craiovei să nu se bucure, pentru că echipa nu va retrograda, vă spun eu sigur".
Fundaşul Valerică Găman consideră că echipa trebuie să treacă peste amărăciunea ultimelor rezultate şi să se mobilizeze pentru scoaterea echipei din situaţia dificilă din clasament: "Am făcut un meci prost, am pierdut, dar sperăm într-un joc mai bun la Piatra-Neamţ din care să câştigăm cel puţin un punct. Am început prost, am luat gol repede şi ne-a fost greu să mai revenim şi să întoarcem rezultatul. Nu aş fi crezut că putem lua şapte goluri în două jocuri consecutive pe teren propriu, însă la fotbal se poate întâmpla orice, nu mai este loc de regrete acum, trebuie să privim înainte. Urmează patru jocuri grele şi foarte importante, trebuie să tratăm serios fiecare meci în parte, pentru că orice punct contează şi sperăm ca la final să reuşim să ne salvăm".
Gângioveanu regretă absenţa lui Iliev în meciul cu nemţenii şi vrea toate cele trei puncte chiar dacă va fi sau nu pe gazon: "Ultimele etape sunt de foc, avem meci greu la Ceahlăul, un joc de care pe care. Mereu când am intrat pe teren mi-am făcut datoria, însă se fac unele ambiţii aici la noi, dar nu vreau să vorbesc acum despre asta, vedem la final. Sunt supărat, cred că merit să joc mai mult, am demonstrat asta pe teren, dar nu contează, important e să câştige echipa şi dacă nu sunt eu pe gazon. Iliev este o pierdere mare pentru jocul cu Ceahlăul, însă sperăm să ne descurcăm şi fără el. Urmează patru meciuri grele, însă acum cel mai important este următorul, cel de la Piatra-Neamţ pe care trebuie să-l câştigăm pentru a ne salva. Dacă am fi câştigat cu Internaţional, eram siguri de salvare, pentru că mai puteam scoate măcar un punct din ultimele 4 jocuri, însă ei au fost mai buni şi ne-au bătut".
Fotbalistul Valentin Iliev a fost suspendat o etapă şi amendat cu 740 de lei, după ce a fost eliminat la meciul pe care echipa sa, Universitatea Craiova, l-a pierdut, scor 1-3, cu Internaţional Curtea de Argeş.
Echipa probabilă: S.Lung jr. - Bădoi, Găman, R.Barbu, Bălace - Prepeliţă, Bărboianu, Dilevski, Firţulescu - M.Costea, Dina; Antrenor: Eugen Trică -interimar-; Accidentat: Fl.Costea; Suspendat: Iliev; Rezerve: Merlier, Buleică, Dănănae, Buşu, Gângioveanu, Al.Piţurcă, Crăciun
Ilie Balaci spune că nu se grăbeşte să revină la Universitatea şi îi face reclamă ginerelui Trică: "Dacă îi iese lui Trică în aceste 4 etape şi scapă echipa de la retrogradare, înseamnă că Universitatea l-a descoperit pe noul Guardiola! Eugen e frumuşel şi bruneţel ca spaniolul, ce rost ar mai avea să mai implic eu?". Fostul fotbalist de legendă al Băniei a fost în centrul atenţiei la finalul antrenamentului de ieri. I-a strîns pe jucători în jurul său şi i-a "urecheat" pentru ultimele prestaţi:. "Bă, voi sînteţi Universitatea! Ce e cu atitudinea asta, sunteţi morţi?! Aţi fost penibili cu Internaţional, aţi dezamăgit pe toată lumea, să nu care cumva să vă întoarceţi fără puncte de sub Pietricica!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu