
Eugen Trică, care asigura interimatul la conducerea tehnică a Universităţii Craiova, a avut o ieşire nervoasă, vineri, la adresa patronului Adrian Mititelu, el distrugând parbrizul automobilului acestuia, după ce a avut un conflict cu finanţatorul craiovean, informează surse din cadrul clubului. Potrivit sursei citate, Adrian Mititelu s-a întâlnit, vineri, cu jucătorii echipei Universitatea în cantonamentul din Lunca Jiului şi i-a anunţat că trebuie să predea telefoanele mobile înaintea meciului cu CFR, formaţie la care Eugen Trică a evoluat până în sezonul trecut. La un moment dat, patronul Ştiinţei chiar i-ar fi spus lui Trică faptul că deşi pregăteşte echipa, tot el va stabili primul 11 pentru meciul cu CFR. Acela a fost momentul în care Trică a răbufnit. Decizia finanţatorului nu a fost pe placul lui Eugen Trică, cei doi având o discuţie mai aprinsă. Mititelu i-a cerut lui Trică să iasă din vestiar, pentru a discuta cu jucătorii, iar antrenorul interimar a ieşit extrem de nervos, el părăsind baza de pregătire. La ieşirea din cantonament, Eugen Trică s-a urcat pe capota maşinii lui Adrian Mititelu, căreia i-a spart şi parbrizul. În urma scandalului uriaş de ieri, Trică a fost dat afară de la Universitatea, echipa fiind acum pregătită de George Biţă.
"Nu vreau să comentez, pot să spun doar că s-a exagerat prea mult", a declarat Adrian Mititelu.
"Nu vreau să vorbesc despre cele întâmplate. Eu nu am fost niciodată antrenor la Craiova, aşa că nu aveam de ce să rămân în cantonament. În acte, tehnicianul Universităţii este George Biţă. Nu am fugit de la Craiova, am venit acasă. Eu sunt stabilit în Bucureşti, aici e casa mea. Totul e rupt între mine şi Universitatea, nu mă mai întorc. Echipa trebuie să aibă linişte, nu vreau acum să discut despre ce s-a întâmplat. Jucăm cu CFR, avem nevoie de victorie ca să ne salvăm; eu am spus-o: dacă jucăm ca la Ceahlăul, învingem fără probleme. Nu mă interesează cine ia titlul, eu vreau să se salveze echipa mea", a spus Trică.
După scandalul de vineri, Adrian Mititelu s-a ţinut de planul iniţial şi a confiscat telefoanele jucătorilor. În plus, a decis ca echipa să intre în cantonament la Calafat, oraş la 90 de kilometri distanţă de Craiova! "Alb-albaştrii" au fost cazaţi la hotelul "Amfiteatru" al lui Gică Popescu. Au avut programate două antrenamente. Ambele au fost închise publicului, iar jucătorii au fost păziţi de jandarmi. Între şedinţele de pregătire, craiovenii s-au plimbat prin oraş şi au făcut poze cu suporterii.
Adrian Mititelu a subliniat că şansele ca olandezul Mark Wotte, antrenor suspendat de Universitatea, să pregătească din nou echipa sînt nule: "Am văzut că mai nou vorbeşte cu presa, în fiecare zi face cîte un act de indisciplină şi ne ajută astfel să rezolvăm problema contractuală cu el. E un mare actor, cum a zis Rodion Cămătaru. După ce vom termina acest campionat, o să vă demonstrez cu probe că a făcut lucruri de neconceput!". Mititelu a mai declarat ca Universitatea are emotii pentru retrogradare: "Cu CFR trebuie sa murim pe teren, nu avem decât varianta victoriei, nu ne multumim cu un singur punct. Avem nevoie de minim patru puncte pentru a ne salva".
Singura problemă de lot pentru meciul cu CFR este absenţa lui Barbu, care a încasat la Piatra-Neamţ un cartonaş galben, fiind suspendat o etapă. Va reveni însă bulgarul Iliev, care şi-a ispăşit suspendarea.
Echipa probabilă: S.Lung jr. - Dănănae, Găman, Iliev, Bălace - Prepeliţă, Bărboianu, Dilevski, Gângioveanu - M.Costea, Dina; Antrenor: George Biţă -nou-; Accidentat: Fl.Costea; Suspendat: R.Barbu; Rezerve: Merlier, Buşu, Bădoi, Al.Piţurcă, Firţulescu, Crăciun
Jucătorii Dan Gogoşoiu, Mihai Roman, Alin Buleică şi Jackie Nicolae au primit vestea convocării la lotul naţional Under 20. Aceştia vor pleca cu echipa pregătită de Emil Săndoi la un turneu ce va avea loc în perioada 10-15 mai în Portugalia. Fotbaliştii craioveni se vor prezenta maine, la Centru Naţional al Academiei Fotbalului de la Mogoşoaia, la ora 12:00, când este programată reunirea lotului.
Comisia de Disciplină a FRF a amendat cu 3.000 de lei gruparea din Bănie pe motiv că a încălcat regulamentul din Statutul Antrenorului la meciul cu Ceahlăul, cînd Eugen Trică a stat pe banca tehnică în calitate de antrenor, deşi nu posedă licenţa Pro.
Dupa ce a castigat la Vaslui, jucatorii Universitatii Craiova au crezut ca au rezolvat problema retrogradarii si nu s-au mai concentrat cum ar fi trebuit. Astfel, oltenii au pierdut ultimele trei meciuri cu Urziceni, Inter si Ceahlaul si au reintrat in hora retrogradarii. Situatia poate deveni foarte grava, pentru ca Stiinta va intalni maine pe liderul CFR, apoi se va deplasa in Ghencea urmand a juca impotriva Stelei. Cu trei etape inainte de finalul sezonului craiovenii au doar trei puncte avans fata de Pandurii si Iasisi vor trebui sa faca tot posibilul sa treaca cu bine peste meciul cu CFR Cluj.
Universitatea Craiova va mai juca în acest sezon cu: Steaua Bucureşti (in deplasare), Oţelul Galaţi (acasa).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu