sâmbătă, 29 mai 2010

Crăciun: «Când revin, vreau să găsesc echipa pe primele locuri»


“Este un moment dificil pentru mine. Sper să revin cât mai repede, să am parte de o operaţie reuşită şi de o recuperare foarte bună. Nici acum nu am avut puterea de a revedea faza, mi-a fost frică. În momentul contactului, pur şi simplu am simţit că mi-a fugit genunchiul şi că a trosnit ceva. Am fost puţin atins şi de unul dintre fundaşii gălăţeni. Va fi greu pentru mine, însă cu multă putere şi ambiţie voi depăşi această perioadă. Ştiu că se spune că nu îţi mai revii în totalitate după o asemenea accidentare, dar eu sunt încrezător. Cu multă muncă şi cu seriozitate cred că voi reuşi. O parte dintre colegi m-au sunat, m-au sfătuit să fiu tare şi mi-au spus că mă aşteaptă pe gazon cât mai curând. A fost un an cu adevărat plin de ghinioane pentru noi, fiindcă alţi doi colegi au mai trecut prin aşa ceva. Acum aştept operaţia, care va avea loc peste două săptămâni, şi apoi recuperarea în străinătate. Sper să fiu ultimul de la Universitatea care vizitează clinica din Olanda. Când revin, vreau să găsesc echipa pe primele locuri”, a declarat Cătălin Crăciun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu