
Florin Costea a primit vacanţă din partea preparatorului cu care se antrenează în Olanda şi a ajuns la nunta lui Dănănae, de duminică seara, din Craiova.
”Am venit pentru că Ovidiu este un bun prieten şi vreau să-i urez casă de piatră şi numai fericire”.
Costea a început alergările şi speră să joace în acest tur.
„Sunt de aproape două luni departe de casă. Ce pot să zic, mă simt foarte bine în Olanda, am început deja alergarea şi acum am primit o săptămână vacanţă, după care o să mă întorc pentru două luni. Sper să revin cât mai curând. Mă simt foarte bine şi după alergare. Îmi doresc foarte mult să revin în acest tur, doctorii au zis că sunt şanse să joc în acest tur, deoarece totul decurge foarte bine. Îmi este greu departe de echipă şi abia aştept să îmbrac din nou tricoul Universităţii”.
Atacantul Ştiinţei a vorbit şi despre startul de foc pe care îl va avea Universitatea, dar şi despre fratele său, care a marcat de trei ori în ultimul amical.
”Toate meciurile sunt grele, nu contează ce adversar întâlneşti. Sper să aibă început de campionat cât mai bun, iar atunci când voi reveni să-i găsesc cât mai sus în clasament. Îi doresc baftă domnului Ţicleanu şi sper să facă treabă cât mai bună. O să fiu săptămâna asta la antrenamente, iar sâmbătă la meci, dar ca simplu spectator. Sper ca suporterii Universităţii să aibă ce-şi doresc ei de foarte mult timp: Universitatea în cupele europene. Mă bucur că fratele meu a dat trei goluri în ultimul amical şi sper să o ţină aşa şi în campionat. Aş vrea să dea un gol cu CFR Cluj şi să câştigăm cu 1-0. El îşi face treaba pentru echipă şi sper să o facă cât mai bine”.
Costea a fost în Olanda, ţară care a dat una din finalistele de la Mondial.
“Am spus înainte de Mondial că am trei favorite:Olanda, Spania şi Argentina. Două au ajus în finală. Nu am ţinut cu nimeni în acel meci, dar,fiind acolo,am îmbrăcat aproape la fiecare meci tricoul Olandei.A fost mare tristeţe după pierderea finalei. Erau foarte trişti”,a declarat Florin Costea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu