sâmbătă, 14 august 2010
Avancronica meciului Universitatea Craiova - FC Timisoara
Directorul tehnic Sandu Tăbârcă declară că jucătorii săi au "nevoie de moral" în meciul cu FC Timişoara, adversar pe care îl cunoaşte bine: "Mă bucur că cei care au fost la lot au venit cu un moral bun şi mă refer la cei de la tineret care au învins în Moldova cu 1-0. Victoria de acolo poate aduce şi alte victorii. Au venit foarte dispuşi să câştige meciul de duminică, de altfel asta spuneau, că acesta este cel mai important meci pentru ei. Avem nevoie de moral. La asta am lucrat şi cu jucătorii rămaşi acasă în această săptămână. Cunoaştem foarte bine adversarul". Acesta a adăugat că ştie foarte bine adversarul de duminică, Timişoara, spre deosebire de Brăneşti, fiind "mai uşor de citit": "Timişoara, spre deosebire de Brăneşti, este mai uşor de citit, pentru că pe ei îi ştim de foarte mult timp, au cam aceleaşi automatisme de aproape trei ani, în timp ce cu Brăneştiul a fost mai dificil, deoarece, în afară de cele două meciuri din primele două etape, nu aveam prea multe informaţii despre ei. Sperăm ca la ora jocului să avem toate lecţiile bine puse la punct".
Antrenorul Aurel Ţicleanu îşi doreşte ca, prin prestaţiile bune ale formaţiei, dar şi prin rezultate, să readucă suporterii Craiovei aproape de echipă: "Duminică vom da piept cu o echipă foarte bună a campionatului, jucătorii lui FC Timişoara sunt superprofesionişti şi vor lupta pentru a demonstra antrenorului că merită să joace apoi în meciul cu Manchester City. Este momentul ca publicul să fie alături de noi. Probabil au văzut că putem face lucruri bune. Este vremea să aducem lumea la stadion. Am emoţii, ca orice student înainte de un examen, de fapt ca unul care se pregăteşte şi nu vrea să rateze acel examen. Când nu te pregăteşti eşti nepăsător". Ţicleanu nu crede în zvonurile conform cărora va înlocuit de către Victor Piţurcă şi spune că nu are nicio presiune în plus pe umeri: "Nu este real ce s-a spus cu Piţurcă, că va veni la echipă în locul meu. Nu simt presiunea, pentru că eu ştiu că alături de staff-ul meu ne facem treaba. Patronul a spus răspicat că nu este adevărat nimic cu Piţurcă, plus că Piţi a vorbit bine de Universitatea şi de mine, negând şi el informaţiile din presă".
Ţicleanu va avea la dispoziţie pentru acest joc întregul lot, cu excepţiile, deja obişnuite, Florin Costea şi Cătălin Crăciun, pentru prima dată fiind anunţat ca titular brazilianul David Lopes. Incertă este situaţia bulgarului Emil Gargorov, nerefăcut încă după accidentarea din partida cu Steaua Bucureşti, în cazul său urmând a fi luată o decizie chiar în ziua meciului, atunci când se va stabili dacă va putea juca sau nu.
După ce Lung, Bărboianu, Găman, Costea 75 de minute şi Gângioveanu 15 minute au jucat la tineret contra Moldovei, un alt jucător al Universităţii, Ovidiu Dănănae a fost integralist, de această la naţionala mare a României, în infrângerea cu scorul de 0-2 la Istanbul cu Turcia. Dănănae a bifat a patra selecţie într-un an în care a lipsit şi opt luni după o accidentare suferită chiar la debutul său la naţională cu Ungaria.
Căpitanul Andrei Prepeliţă priveşte cu încredere meciul cu FC Timişoara: "Meciul cu Timişoara, va fi un meci ca toate celelalte. Nu mai putem spune că mai pot fi meciuri mai uşoare sau mai grele. Toate sunt dificile! Cel mai bun exemplu este cel de la Buzău, unde am pierdut în faţa unei echipe nou-promovate, Victoria Brăneşti. Trebuie să fim concentraţi, determinaţi şi să dăm pe teren tot ce avem mai bun la ora jocului. Mă bucur că am revenit la Craiova, cred că va fi mai bine pentru noi. Va fi o presiune mai mare pe stadionul din Craiova, dar, de multe ori, presiunea este benefică, ne va motiva mai mult şi vom fi mai concentraţi decât de obicei".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu