vineri, 20 august 2010

Gargorov, apt de joc cu Astra !











Bulgarul Emil Gargorov a impresionat suporterii Ştiinţei în jocurile din primele două etape, acesta făcându-se remarcat prin tehnică, viteză şi pasele foarte bune către atacanţi. Din păcate, după meciul din Ghencea, cu Steaua, Gargorov a acuzat o accidentare la coapsă şi s-a pregătit separat, ratând astfel meciul de la Buzău, cu Brăneşti. Fostul mijlocaş al celor de la Strasbourg avea mari şanse să revină pe teren la partida cu Timişoara, însă o nouă contractură, fără legătură cu problema din meciul cu Steaua, l-a făcut indisponibil pentru duelul cu bănăţenii.

“Jucătorul nu a putut fi utilizat în partida cu Timişoara din cauza unei contracturi spastice, pe care a suferit-o în săptămâna premergătoare partidei. Accidentarea din meciul cu Steaua fusese recuperată şi ar fi putut intra duminica trecută, însă a survenit un nou accident, la celălat picior, şi a fost imposibil de recuperat total până la ora jocului. Putea fi forţat, însă ar fi riscat o ruptură, şi apoi perioada de recuperare ar fi fost mult mai îndelungată”, a spus Stamatescu.

“Va reveni în lot Gargorov, care este un jucător foarte bun, dar, din păcate, acea accidentare l-a ţinut departe de teren pentru ultimele două jocuri. Emil este o piesă foarte importantă în jocul nostru şi avem nevoie ca el să revină pe teren cu Astra”, a afirmat tehnicianul Aurel Ţicleanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu