sâmbătă, 21 august 2010

Ticleanu: "Astra ne-a pus mai multe probleme decât Steaua, CFR sau FC Timişoara"


"Mi s-a părut un joc bun între două echipe în foame de puncte. Am fost aproape de victorie, dar până la urmă punctul este unul bun pentru noi pentru că revenim prima dată în joc în acest campionat după ce suntem conduşi. Acesta este un semn că echipa începe să se închege şi începem să avem caracter. Chiar dacă nu este mulţumitor, este un punct muncit, iar importanţa lui o s-o vedem la finalul campionatului, nu acum. Avem potenţial, avem forţă, dar şi slăbiciuni. Astra ne-a pus mai multe probleme decât Steaua, CFR sau FC Timişoara. Cred că ambele echipe au avut de suferit din cauza calităţii gazonului. În continuare suntem în momentele de căutare, avem jucători fără multe meciuri în picioar, cum ar fi Lopes sau Piţurcă, şi trebuie să avem răbdare. Presiunea nu este pe mine, pentru că sunt un antrenor bătrân, dar aş vrea să nu fie nici asupra echipei. Mă bucur mult pentru că aceşti jucători tineri nu au clacat după meciurile bune cu Steaua, CFR şi Timişoara, în care nu am obţinut totuşi ceea ce ne-am fi dorit", a declarat Aurel Ticleanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu