A demisionat ca un semn de protest la adresa oficialităţilor locale, pentru că aceştia nu au făcut nimic pentru ca Universitatea să revină pe „Ion Oblemenco“. Fostul preşedinte a anunţat imediat după întâlnirea de la Primăria Craiova, ce a avut loc joi, că va demisiona în cazul în care consilierii nu vor face eforturi ca Ştiinţa să revină în Bănie. Vineri, el fusese convins de colegii din club să-şi schimbe decizia, însă nu a dat un răspus ferm. Azi a anunţat că decizia de a demisiona rămâne clară, ca protest pentru că autorităţile din Bănie nu au făcut nimic ca Ştiinţa să revină acasă şi din respect pentru suporterii Universităţii.
luni, 19 iulie 2010
Gheorghiţă Geolgău a demisionat din nou !

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu